Activitatea clinică a USMF „Nicolae Testemiţanu” în anul 2021
- 618 просмотров
Peste 61 de mii de intervenţii chirurgicale au fost efectuate și circa 83 de mii de pacienți au beneficiat de servicii medicale, pe parcursul anului 2021, în cadrul clinicilor și bazelor clinice ale Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Despre aceasta a informat profesorul Valeriu Revenco, prorector pentru activitate clinică și rezidențiat, în cadrul ședinței Senatului universitar din data de 24 mai curent.
Prorectorul a menționat că în perioada de referință personalul clinicilor universitare a aplicat metode noi de tratament terapeutic, fiind înregistrate 63 de brevete de invenție și inovație. Majoritatea dintre acestea au vizat conduita pacienților cu COVID-19. În același timp, au fost introduse 30 de metode noi de diagnostic și alte 28 de tratament. De asemenea, în ultimii doi ani, personalul științifico-didactic a elaborat circa 200 de protocoale clinice naţionale, dintre care 63 anul trecut, ulterior fiind implementate. „Explicabil este faptul că aceste protocoale nu se realizează anual, ci o dată la cinci ani”, a punctat prorectorul.
Rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Emil Ceban, a accentuat că activitatea clinică universitară reprezintă una dintre prioritățile administrației Universității, care este preocupată continuu de îmbunătățirea și crearea condițiilor optime în acest sens.
„Administrația vine cu investiții financiare permanente pentru întreținerea, reparația și dotarea cu utilaj, în vederea asigurării unei bune funcționări a bazelor clinice universitare. Totodată, membrii comunității academice care desfășoară activitate clinică au prioritate în promovarea în funcții, în conformitate cu politica resurselor umane existentă în instituție”, a adăugat rectorul.
În context, profesorul Emil Ceban a reiterat faptul că un proiect la care aspirăm de mai mulți ani este crearea unui spital universitar, după exemplul altor țări - instituție ce ar soluționa cea mai mare parte a problemelor ce intervin în domeniul activității clinice. „La moment, subiectul spitalului universitar este susținut mai mult de către partenerii externi, în timp ce autoritățile publice centrale nu oferă, deocamdată, deschidere în soluționarea acestei probleme, din acest considerent trebuie să întreținem bazele clinice universitare amplasate în instituțiile medico-sanitare publice”, a conchis Emil Ceban.
De notat că, pe parcursul anului precedent, acordarea asistenţei medicale specializate a fost asigurată de către 505 angajaţi în cadrul a 95 de clinici universitare de profil terapeutic, chirurgical, pediatric şi obstetrical-ginecologic. Activitatea clinică la catedrele de profil terapeutic este realizată de un număr total de 40 397 de persoane - studenți, medici-rezidenţi, studenți-doctoranzi, secundari clinici, medici cursanţi, angajați ai catedrelor. În total, în secțiile cu profil terapeutic, chirurgical, pediatric- terapeutic, pediatric-chirurgical și obstetrical-ginecologic sunt disponibile 8208 paturi.
În anul 2021, administrația USMF „Nicolae Testemiţanu” a reactualizat și a elaborat 74 de contracte noi de colaborare cu instituțiile medico-sanitare publice, fiind vizate toate aspectele ce țin de activitatea cadrelor didactice și a beneficiarilor de studii. Suprafaţa totală contractată de USMF „Nicolae Testemiţanu” de la instituțiile medico-sanitare publice constituie peste 19 mii m².
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii