Mesajul decanului
Stimaţi studenţi,
Stimaţi studenţi,
Facultatea de Medicină nr. 2 este o subdiviziune a Universităţii care asigură managementul organizatoric, didactic şi metodic al studenţilor din alte ţări.
Facultatea gestionează toate activităţile studenţilor străini începând cu procesul de admitere şi înmatriculare şi până la absolvire și licențiere. Având în subordine şi, respectiv, purtand responsabilitate deplină pentru toţi studenţii străini, Facultatea este integrată pe orizontală în toate structurile universitare în care îşi fac studiile cetăţenii din alte state.
Unul dintre obiectivele Facultăţii constă în implementarea internaţionalizării studiilor atât pentru studenţii de peste hotare, cât şi pentru cei din țară. În contextul emergenței globalizării, profilul absolventului competitiv trebuie să includă nu doar standarde profesionale şi motivaţionale, dar şi de comunicare. Acest fenomen are loc la Facultatea, care a devenit o adevărată şcoală de comunicare. Abilităţile de comunicare sunt indispensabile pentru activitatea mediciniștilor, iar echitatea, toleranţa şi respectul reciproc constituie pilonii ce promovează mediul academic, lucrativ în Universitate. Cadrele didactice de la catedrele şi clinicile universitare se disting prin nivelul înalt al competenţelor profesionale şi sunt certificate pentru realizarea procesului didactic în limba engleză. Echipa Decanatului Facultăţii are capacitatea necesară pentru asigurarea unei interacţiuni eficiente și respectuoase cu studenţii străini.
Suntem mereu gata pentru a Vă asista pe parcursul studiilor universitare până la absolvire. În acelaşi timp, mizăm mult şi pe efortul dumneavoastră de a face faţă provocărilor inerente în cadrul procesului educațional.
Mult succes la studii, prieteni!
Mircea Beţiu,
Decan, Facultatea de Medicină nr. 2